Mulţi astrologi de frunte au fost, literal, caldeeni, deşi mulţi alţii proveneau, fără dubii, din alte regiuni ale Imperiului Babilonian sau din alte ţări ale Orientului Mijlociu. Au avut o contribuţie la asta până şi ţări care nu s-au făcut remarcate prin vreun interes special pentru astrologie. Persia, de pildă, l-a dat pe El Hakim, numit şi Gjamasp, astrolog la curtea semilegendarului Istaspe, rege al Iranului în secolul 6 î.Chr.; acest astrolog a scris o carte în care examina efectul conjuncţiilor Jupiter-Saturn asupra istoriei lumii. Cartea “Judicia Gjamaspis” oferea predicţii care au fost interpretate ulterior ca anunţând naşterea lui Christ şi apariţia Islamului.
În India au fost deja posibile unele predicţii încă din secolul 6 î.Chr., după cum vedem din scrierile lui Varaha Mihira, a cărui carte de astrologie, Brihat Sambita, sugerează că indicatorii care trebuie observaţi pe cer sunt atât de mulţi şi de complecşi, încât orice astrolog ar trebui să aibă cel puţin 4 asistenţi, şi că “este de deplâns regele care nu onorează un înţelept priceput în horoscop şi astronomie, abil cu toate ramurile şi accesoriile acestora”.
